Din nefericire, pe parcursul vietii, trecem prin evenimente traumatice care alterează esența ființelor noastre pentru totdeauna. Și odată ce se întâmplă asta, învățăm să vedem extraordinarul si sa intelegem cat de frumoasa este viata prin municile sale rasarituri sau apusuri de soare.
Ceea ce ne schimbă nu este numai moartea însăși, ci și amenințarea cu anihilarea. Când suntem fără apărare împotriva unui pumn care este mai puternic decât al nostru, un glont indreptat catre capul nostru, senzația de a fi rupti în două, acele lucruri rămân sculptate în ființele noastre. Noi, ca rasă umană, de multe ori nu vrem să ne gândim la acest tip de violență. Ar putea fi copleșitor să recunoaștem că oamenii sunt capabili să faca rau altor oameni în aceste moduri. Aceste experiențe sunt ceea ce psihologii numesc traume.
Dacă ați trait asa ceva, ați putea să recunoașteți acest moment ca fiind momentul în care totul din jurul vostru a arătat brusc diferit sau a devenit întunecat. S-ar putea să fi simțit că nu iti puteai simți corpul sau să-ți auzi gândurile. S-ar putea să fi crezut că te spargi in bucăți și că nu veți supraviețui. S-ar putea să vă amintiți senzația de amorțeală, îngheț sau incapabilitatea de a te misca. Amintirile, atunci cand apar, ar putea lua forma în lumină de sunete, mirosuri sau imagini. Aceast lucru se numește disociere.
Există dovezi științifice reale că trauma provoacă adesea disociere, adică separarea unor părți ale conștiinței noastre, cum ar fi gândurile, sentimentele, sunetele, imaginile și senzațiile fizice (van der Kolk, 2015). Imaginați-vă, pentru un moment, cum creierul uman este o sferă de cristal spumant, alcătuită din gânduri, sentimente și experiențe. Apoi, atunci când apare trauma, se aduce un ciocan cu care se loveste aceasta sfera si despicând cioburile de sine uman. Amintirile s-ar putea desprinde de restul creierului; Privirile și sunetele s-ar putea deconecta în fragmente proprii. Persoana traumatizată are totuși toate părțile în sine, dar aceste părți sunt fragmentate, disociate unele de altele. Oamenii îl descriu ca “M-am simțit ca și cum aș fi ieșit din trupul meu, privindu-mă de sus”. “Tot ce am văzut a fost cuțitul, și apoi este gol după aceea.” Când creierul se sparge în părți, el este capabil să protejeze sinele interior în momentele de pericol.
Trauma este cea mai dureroasă, terifiantă și tragică parte a realității umane. Și ororile traumatice au produs unii dintre cei mai dăruitori și înțelegători îngeri care luminează lumea noastră. Trauma poate să ne permită să vedem în viața noastră caii cu biciul înaripat, acele lucruri care pot fi invizibile pentru cei fără viziune îmbunătățită. Putem dezvolta radare fine reglate pentru a detecta oamenii cu inimi pure. Putem dezvolta un al șaselea simț despre care oamenii nu au intenții bune. Și putem folosi acele percepții pentru a ne proteja de alții, pentru a ne asigura că îi conducem departe de întuneric. Putem găsi razele de lumină în oamenii din jurul nostru și să îi ajutăm să-și înlăture limitele, astfel încât sufletele lor să strălucească. S-ar putea să simțim mai mult, să vedem mai mult, să iubim mai mult, să fim mai mulți decât ne-am născut, pentru că trauma a rupt limitele ființelor noastre și a creat spațiu pentru o forță frumoasă și neîngrădită. Din acest motiv, este necesar sa vorbesti cu un psiholog!
De aceea, pentru mine, este onorabil să lucrez cu oameni care au supraviețuit nemaipomenitului. Pot să mărturisesc că supraviețuitorii traumelor colectează bucățile de durere și le transformă în ceva mai mare decât suma părților lor.
Ai trecut recent printr-o trauma si nu mai ai amintiri?
Hai sa vorbim!