Autismul- O boala din ce in ce mai frecventa.

Termenul de “autism” este folosit în sensul larg de “tulburări din spectrul autismului”. Atunci cînd ne referim la “autism” ca tulburare specifică din cadrul spectrului, folosim termenul “autism clasic” sau “tipic”. Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei.

Persoana care prezinta tulburari pervazive de dezvoltare demonstreaza dificultati in mai multe arii de dezvoltare si nu doar in anumite segmente specifice, iar efectele produse de dificultatile dintr-o anumita arie au efecte negative asupra dezvoltarii altor zone, rezultatul fiind un grup complex de caracteristici si trasaturi.

Autismul este prezent inca de la nastere si se pastreaza pe durata intregii vietii. Poate avea doua tipuri de debut:

autismul poate fi observat inca din primul an de viata; sau
autismul se instaleaza in jurul varstei de 2-3 ani, iar copilul, care pana la aceasta varsta a avut o evolutie normala, pierde achizitiile (cognitive, de socializare, comunicare) si incep sa manifeste si comportamente repetitive si autostimulari.

Dacă micuţul tău prezintă unul dintre urmatoarele semne, nu ezita să contactezi un specialist:

Nu a zâmbit până la vârsta de şase luni;
Nu gângureşte şi nu arată cu degetul pâna la un an;
Nu vorbeşte sau are un limbaj sărac;
Are dificultăţi în a relaţiona cu alţi copii;
Are contact vizual redus;
Merge deseori pe vârfuri;
Îsi flutură mânuţele;
Se concentrează doar pe câteva activităţi care pot părea ciudate – aranjatul tuturor obiectelor după culoare, stivuitul conservelor etc;
Nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
Nu imită gesturile altor copii sau ale adulţilor;
Este ataşat obsesiv de o singură jucarie sau obiect;
Se împotriveşte atunci cand vrei sa îl iei în braţe;

Dificultăţile pe care le au persoanele cu autism la nivelul interacţiunilor sociale cu ceilalţi reprezintă problema centrală a acestei tulburări (principalul simptom) şi totodată principalul criteriu de diagnosticare. Studiile arată că acest deficit este permanent şi este întîlnit indiferent de nivelul intelectual al pesoanei.

Unele persoane cu autism pot fi foarte izolate social; altele pot fi pasive în relaţiile sociale sau foarte puţin interesate de alţii; alţi indivizi pot fi foarte activ angajaţi în relaţiile sociale, însă într-un mod ciudat, unidirecţional sau de o maniera intruzivă, fără a ţine seama de reacţiile celorlalţi. Toate aceste persoane însă au în comun o capacitate redusă de a empatiza, deşi sînt capabili de a fi afectuoşi, însă în felul lor.

Majoritatea parintilor isi vor face griji referitoare la viitorul copilului bolnav de autism. Ei se vor intreba cum isi va castiga acesta existenta si de aceea este foarte important sa se discute cu un consilier vocational, un psiholog care sa stie sa arate copilului calea cea buna.

Dintre intrebarile pe care psihologul le va pune pentru a analiza cat mai in detaliu si a face o recomandare spre viitoarea viata pe propriile picoare ale bolnavului de autism amintim: